„Mamaaa, ne iau telefoaneleeee!!!” Știam asta, dar i-am lăsat să descopere singuri. „Fă ceva, chiar ni le ia și nu ni le dă decât o oră pe zi maxim să vorbim acasă…. ” Emoticoane disperate. Nu redau chiar toate mesajele, dar arătau clar simptomele de sevraj așa zis tehnologic. Adică adolescenții din dotare erau lipsiți de suzetele lor digitale care le umpleau timpul din belșug de dinaintea somnului. „Eu nu mai stau aici, vorbește cu cine știi să ni le dea înapoi. Nu se poate, eu mâine fug de aici, să știi…” Cam greu – minim 30 de km până la prima gară. Și oricum campusul e păzit, nu au cum să fugă. „Nu mai merg în viața mea într-o tabără din asta, să nu zici cu nu ți-am spus…” „Măcar să reziste săptămâna asta…”, îmi spuneam.
Eram pregătită pentru toată tirada asta, așa că m-am legat precum Ulise de catarg și am așteptat să treacă ispita de a ceda la presiuni. A doua zi, corul de smiorcăieli a fost ceva mai redus, apoi liniște. Aveau treabă. De dimineață până seara. Cine s-ar mai gândi la butonat și scrollat pe telefon? Când afară mereu e ceva de făcut, de la ateliere de dezbateri și oratorie la stropeală cu furtunul, la cântat la chitară, sau artiști care îți imortalizează fața în cărbune sau acuarelă?
Reconectarea cu natura, arta și oamenii
Ateliere de confecționat tot felul de lucruri, ieșiri în natură, improvizație de teatru, expresivitatea vorbirii și public speaking, dezbateri și oratorie despre valori personale, limba engleză, vizionare de filme, ștafete și jocuri sportive, ateliere de teatru și improvizație, tehnici artistice (pictură pe șevalet, portret, natură statică, acuarelă, umbre și culori), ateliere de măști și rame foto, dezvoltarea personalității și luarea deciziilor responsabile, cursuri de Pixel Art (animație socio-educațională), jocuri și activități în aer liber (water games, treasure hunting, explorarea mediului cu lupa), personalizarea textilelor cu ceară, figurine din mărgele calde de ceară, educație muzicală, mindfulness, karaoke, jocuri de societate, ateliere de gătit sănătos și prăjiturit cât cuprinde. Și pregătirea focului de tabără, apoi focul de tabără cu spectacolul de rămas bun… Singura dată când și-au folosit telefoanele a fost la atelierul de fotografie, unde au învățat tot felul de trucuri.
Vacanța de vară de anul acesta, cu canicula prelungită, a fost o pacoste
Nici parcurile nu mai erau o soluție, nici bătutul mingii pe terenul de fotbal nu mai funcționa, nici ieșitul cu bicicleta, trotineta sau rolele. Ca să nu mai spun că înotul și practicarea lui zilnică în bazine sau piscine nu e la îndemâna oricui. O zi de stat la piscină pornește de la minim 50 lei. x2copii, x 70-90 zile, faceți voi calcululul. Cine își permite? Cine își permite are piscină acasă, dar nu despre asta e vorba. Sportul în formula organizată, disciplinată, e un lux în România. Din păcate. O să spuneți că cititul nu e, dar știm că ăsta e un sport tot mai puțin agreat. Temele de vacanțăăăă?! Voluntariatul poate fi o alternativă, dar nu pentru oricine și există un prag de vârstă. Nu e de mirare că mulți copii lâncezesc în fața ecranelor și nu cred că urmăresc documentare sau se omoară cu e-books. Stau până noaptea târziu, iar dimineața începe pe undeva spre prânz. Mâncatul se transformă într-o ronțăială de prostioare nesănătoase, postura lor e tot mai defectuoasă – cocoșați, cocârjați, vederea lor la depărtare e tot mai puțin exersată, miopia se dezvoltă în voie, sedentarismul face ravagii cu siluetele copiilor care parcă iau forma canapelei pe care zac mai toată ziua.
Părinții consternați de apatia și dialogurile monosilabice cu care îi întâmpină copiii țintuiți de telefoanele mobile și/sau laptopuri știu ce zic. Pentru cei mulți dintre ei, timpul liber din weekend-uri sau vacanțele copiilor sunt o mare bătaie de cap. Cu cine stă copilul, ce face cât rămâne singur acasă, de ce nu citește, iar pierde vremea pe telefon toată ziua… Timpul petrecut cu familia în concedii este foarte limitat, în medie două săptâmâni, iar ceea ce au de acoperit părinții înseamnă mai bine de două luni de timp liber.
Copiii care au mai prins copilărie prin parc, pe la țară, în curțile bunicilor sau rudelor, pe coclauri în pădure, drumețind pe munte cu părinții stau mai bine la capitolul bune practici, dar ce te faci în adolescență, când toate astea „sucks”? Nici un argument referitor la sănătate, conectarea cu natura, relaționarea sănătoasă nu mai funcționează. De aceea zic că felul în care echipa de traineri și voluntari de la EduMax a reușit să îi țină toată ziua ocupați e curată magie. Ceea ce au creat oamenii ăștia la EDU MAX Suceava, în cadrul proiectului „Generația TehnoWorld”, a generat timp de calitate, petrecut în natură, în compania unor traineri profesioniști care au lăsat o amprentă unică asupra stării de bine a copiilor. La fel și măiestria de a țese relații între categorii de vârstă și preocupări diferite. Cert e că din a treia zi nimeni nu mai suspina după statul pe telefoane, iar mulți dintre ei și-au dorit să repete experiența. Cu bucuria de a fi dobândit noi prieteni, dar și o altă perspectivă asupra felului în care te poți bucura de vacanță.
