„O boală numită secret de familie – vindecarea prin hipnoză”, de Virginie Tyou, de la Editura Philobia – o carte cu adevărat fascinantă, povestea de viață a unei femei care traversează experiența unei suferințe cumplite, căreia medicina clasică nu îi poate da de capăt și, implicit, nici nu îi poate oferi un tratament eficace.
Ce poate face o tânără mamă care după nașterea primului ei copil rămâne cu o durere perineală idiopatică cronică – un diagnostic care vrea să spună că nu poate stabili cauza bolii – și care o va aduce în imposibilitatea de a mai merge sau de a mai sta în șezut, care o împiedică să aibă grijă de nou născut, să mai poată lucra, să mai poată avea o viață normală? Ia calea spitalelor și ani de zile suportă tot felul de tratamente, terapii și intervenții chirurgicale extrem de invazive și mutilante care nu reușesc să-i amelioreze durerile cumplite și invaliditatea. Marele noroc al tinerei femei e un medic chirurg care, impresionat de calvarul prin care trece pacienta sa, îi propune ca în locul unei alte operații dificile, cu efecte ireversibile și cu mici șanse de vindecare, să încerce hipnoza, o metodă pe care el însuși o practică atunci când medicina convențională și-a epuizat toate variantele.
Tehnicile de hipnoză o transportă pe Virginie într-o călătorie în trecutul ei și al familiei ei de origine, familie destul de diferită față de cea cu care crescuse. Tânăra femeie era victima unui secret de familie păstrat cu strășnicie – tatăl ei biologic era altul decât cel care o crescuse, ce-i drept, cu multă dragoste și devotament.
Pe măsură ce ședințele de hipnoză avansează și Virginie începe să pună cap la cap piesele unui puzzle care i se dezvăluie în vise, starea ei fizică se ameliorează tot mai mult, iar viața ei reintră în normalitatea de femeie, mamă, soție. Calitatea vieții sale se îmbunătățește pe toate planurile, în special emoțional, ceea ce o ajută să exploreze originile sale paterne bine ascunse.
Fără a vă povesti cartea, excelent scrisă, cu o dinamică bine dozată și care te ține captiv până la final, las aici câteva idei cu care am rămas, dincolo de firul narativ:
☀️ atunci când transmiți urmașilor tăi povestea familiei, îndeplinești un gest fondator;
☀️ când aducem pe lume un copil, îi transmitem tot ce nu era clarificat înainte de a-l concepe; aceste elemente, pe care părinții le consideră o dezvăluire a vieții lor provate, se pot dovedi a fi aspecte cruciale în viața copiilor;
☀️ elementele transgeneraționale primează în fața oricăror forme dobândite prin învățare sau educare; în cazul de față Virginie are tot felul de vise senzoriale care se dovedesc a avea origini în viața ei din pântecul mamei;
☀️ corpul unui copil vorbește despre istoria părinților săi;
☀️ rădăcinile familale joacă un rol important în viața noastră și avem nevoie să deslușim în ce constă bagajul ereditar pentru a-l împiedica să ne îngreuneze;
☀️ pe cât de greu e să smulgi adevărul din gura seniorilor care păzesc secretele de familie, pe atât de ușor e să le împărtășești adevărul copiilor;
☀️ Hipnoza nu este un remediu nici miraculos ori spectaculos, nici un proces rapid, așa cum vedem prin filme; e un proces de durată, un travaliu complex;
☀️această manieră umană, holistică și indirect științifică de a trata durerea și boala beneficiază de o atenție tot mai mare în ultima perioadă și se numște medicină narativă;
☀️ o secție a Facultății de Medicină din Columbia, New York, poartă acest nume într-o țară prea puțin pasionată de psihanaliză;
☀️corpul nu minte niciodată, există o memorie a celulelor care păstrează amintiri chiar din viața intrauterină; e fascinant să afli cum să te lași purtat de un corp capabil de geolocalizare – sună straniu, dar veți afla mai multe în carte despre corpul uman ca GPS al emoțiilor;
☀️există medici care excelează în medicina convențională – în cazul de față, chirurgi – care nu ezită să recomande sau să practice ei înșiși hipnoza atunci când toate celelalte metode clasice sunt ineficiente. Unul dintre ei, prof. dr. Ghislain Devroede, din Canada, a adunat într-o carte cele mai spectaculoase cazuri ale pacienților săi recuperați după boli cronice grave. Tiltul acestei cărți este pe cât de dur, pe atât de revelator – „Copii bolnavi de părinți” – și, împreună cu Anne Ancelin Schutzenberger, vorbește despre somatizările generaționale, adică toate acele traume și secrete de familie bine ascunse sub preș și care se transmit urmașilor prin tot felul de suferințe.