A fost martie. Obligatoriu, se vorbește despre femei. Idilic, festivist, cu flori și mărțișoare. Din drag, din recunoștință, din obligație, că „așa se face”, „asta e tradiția” – fiecare are un motiv să vorbească mai mult despre femeile din viața sa – de acasă, de la serviciu, din comunitate, din societate.
Se vorbește și despre solidaritate feminină, egalitate de gen, mai mult recitând din documente oficiale, statistici și rapoarte seci pe care le bifăm în conferințe și dări de seamă. Pornim de la o realitate care arată că egalitatea de gen există mai mult ca deziderat public și în regulamente interne decât în fapt. Culisele despre care nu se vorbește arată că, în cele mai multe cazuri, chiar femeile sunt cele care nu promovează, nu recrutează, nu susțin, nu votează femei.
Valoarea unei femei e dată de suma tuturor semenelor sale pe care le-a ajutat să se ridice atunci când le-a fost greu.
În România, avem o reală problemă de solidaritate feminină. Femeile nu susțin femei – nu au încredere să le voteze, nu au încredere să le angajeze, nu le susțin public sau, atunci când o fac sub presiunea socială, mesajul nu este întotdeauna autentic. Solidaritatea feminină se manifestă mai degrabă în mediul privat, în chestiuni legate de familie, și în unele „bule” din social media care reușesc să coaguleze persoane care respectă reguli de bună purtare, fără a cădea în plasa „haterism”-ului facil. Spun acest lucru având experiența a peste două decenii de activitate în presa dedicată femeilor, unul dintre obiectivele mele de jurnalist fiind acela de a agrega o comunitate de femei care să solidarizeze, să militeze pentru drepturile lor, să aibă conștiința puterii pe care o poate genera sprijinul necondiționat.
Solidaritatea feminină e foarte firavă. Rareori femeile în poziții de conducere și decizie încurajează și promovează alte femei. Iar femeile în politică sunt alese parcă intenționat ca să discrediteze forța politică a femeilor. În tot ceea ce am scris despre femei, am ales să promovez modele inspiraționale reale, tangibile, autentice, nu vedete și construcții de imagine care accentuează frustrările unei femei obișnuite.
Este o vorbă care spune că valoarea unei femei e dată de suma tuturor semenelor sale pe care le-a ajutat să se ridice atunci când le-a fost greu. Sau, dimpotrivă, există un loc special în iad pentru cele care au făcut cu bună știință rău femeilor din viața lor.
„De ce iubim femeile?” „Și de ce doar acasă, dar nu și în sfera publică?” Parafrazând una dintre cele mai iubite cărți ale lui Cărtărescu, ne întrebăm retoric „De ce iubim, pardon, urâm, pardon, discriminăm, pardon, denigrăm, femeile?! Chiar noi, femeile!” Cu toate că la nivel declarativ, promovăm egalitatea de gen, când vine vorba să decidem cum ne alegem oamenii în echipă, preferăm de multe ori barbații. Chiar femeile manager, aflate în funcție de decizie! Cine n-a făcut ori măcar gândit vreodată asta să ridice piatra!
Cine n-a simțit vreodată vreo urmă de invidie ori gelozie, în competiția acerbă a talentelor și ascensiunii profesionale? Cine nu s-a simțit vreodată amenințată de vreo colegă mai tânără, „mai fără obligații, mai disponibilă, mai fără copii sau fără vârstnici în grijă”? Problema nu e că ne-am lăsat asaltate de astfel de trăiri – suntem oameni și e firesc să existe astfel de temeri – dar de aici și până la a lua decizii drastice, de management, e o mare distanță. Cum arată o discriminare silențioasă și ce stă la baza unor astfel de decizii?
M-am întrebat deseori de unde vine competiția aceasta nescrisă între femei, manifestată mai ales în plan profesional, și care sunt motivele pentru care mulți angajatori și recrutori preferă bărbați în posturi care pot fi acoperite la fel de bine și de femei. Prin natura profesiei mele, am lucrat în medii preponderent feminine, având ca lideri femei. Am avut norocul de a mă simți utilă, valorizată și prețuită pentru tot ce eram și făceam într-un mediu de lucru sigur, decent. Faptul că am fost în contact direct cu companii de presă internaționale a contat mult, de asemenea, și mi-au dat niște repere de calitate în privința echilibrului de gen. Apartenența la numeroase rețele de networking feminin (Professional Women Network of Romania, Business Women Forum of Romania, Global Woman, Elite Business Women, Zonta International) m-a racordat la valorile internaționale ale leadershipului feminin și mi-a dat inspirația de a susține femei în diverse situații vulnerabile din viața lor.
Mediul de lucru modern include din ce în ce mai multă implicare emoţională, iar anul pandemic 2020 ne-a demonstrat din plin importanța echilibrului emoțional care să amelioreze efectele perturbatoare ale crizei – și sanitară, și economică, și financiară, dar mai ales spirituală.
Tocmai de aceea e nevoie de solidaritate feminină, atât de necesară în construirea unei comunităţi solide, responsabile, active şi implicate social și civic. Pentru că forța care pune lumea în mişcare și hotărăște destine nu mai este dată doar de competență, profit sau productivitate. E generată și de emoție. E ceea ce transmite fiecare persoană către ceilalți. Paradigma modernă în care fiecare manager sau antreprenor ar trebui să îşi (re)definească afacerea include, pe lângă inovaţie, productivitate, profitabilitate, competiţie şi multă angajare emoţională. Emoţie. Forţa care dintotdeauna mişcă lumea şi schimbă vieţile.
Felul în care miturile despre feminitate influențează pe piața muncii ține și de femei și de solidaritatea dintre ele. Întrajutorarea femeilor nu ține de nici o politică publică, ci începe de la firul ierbii, de acasă, din familie.
Tu cărei femei i-ai întins o mână de ajutor azi?
