Campanii sociale

Cred în conștiința civică și în puterea fiecărui om de a schimba lumea – dacă îi pasă. Am învățat că nu poți da vina la infinit pe sistem, pe minister, pe stat. Vezi ce poți face tu. Oamenii au nevoie de lobby autentic în România, făcut cu trăire și simțire, cu știință și conștiință, cu convingere și compasiune, nu doar pentru a fi bifat pe ordinea de zi.

La revista Avantaje, am adus pentru prima dată femei obișnuite pe copertă. Eroine anonime, femei care trudesc într-un anonimat nedrept, dar care fac lucruri cu adevărat remarcabile. Le-am pus în lumina reflectoarelor pentru că aveau ceva de spus, le-am premiat într-o gală care rezistă de 20 de ani, Gala Femeia Anului și am pornit cu ele proiecte editoriale care s-au transformat în campanii sociale. Contează enorm să redai unui om încrederea în sine și conștiința propriei valori.

foto Cristina Paraschiv

O mai țineți minte pe Julia Roberts, în rolul lui Erin Brokovich? Acea mamă de trei copii, care de dragul lor, vrea să demaște și să îndrepte lumea coruptă, cu riscul de a și-o întoarce împotriva ei? Din fericire, astfel de personaje nu există doar în America. Am cunoscut zeci de Erin autohtone, eroine anonime care transformă obișnuitul în remarcabil și suferința în ceva mai suportabil. Ele sunt modelele care îmi dau speranță. Acest gen de oameni e cel care, într-o situație limită de viață, nu dă vina pe alții, ci caută soluții. Nu se întreabă victimizator „de ce eu?”, ci „de ce nu eu?!” Ei schimbă lumea, discret, dar esențial. Ei reprezintă „puterea vulnerabilității”.

©Daniela Palade Teodorescu, 2019 Toate drepturile rezervate